"M-am născut în România." Nu-i aşa că sună mobilizator, patriotic, înălţător? Şi nu-i aşa că, pentru a-mi hrăni publicul (existent şi prezumtiv), ar trebui să mă declar cel mai mare patriot în viaţă? Bine, o să dezamăgesc iar. Nu sunt nici mândru, nici ruşinat că m-am născut în România şi nu, eventual, în Uganda. E, pur şi simplu, o fatalitate, nu vreo poveste de destin complex. Aşa s-a întâmplat să se întâmple. În aceeaşi familie, din aceiaşi părinţi, cu 11 ani înaintea mea, s-a mai născut o fată, soră-mea; în URSS, la vremea respectivă, în Ucraina azi. Nici ea nu vi­brează; nici cu unii, nici cu alţii. Om fi noi greşiţi...

Nu mi-am pus niciodată, la modul serios, problema să plec din România. Uneori m-am gândit s-o fac, în amintirea anilor anterevoluţionari în care mă-ncerca gândul, dar n-am purces niciodată serios la treabă. Mi-e greu să spun exact de ce, la fel de greu cum mi-e să mă lămuresc de ce păcatele mele am rămas aici. Aş fi putut s-o virez peste fruntarii, imediat după Revoluţie. Mă dădeam victimă a minerilor (că tot eram în '90-'91 prin zonă) şi făceam rost de-o viză bună, d'aia de refugiat politic. Azi poate mă făcea Patapievici şef peste vreo oficină românească de penisuri şi ponei în geam. Da' nu eram (şi nu-s nici azi) impostor sau excesiv de aventuros, aşa că mi-am ratat cariera de emigrant de succes care-şi uită limba-n trei luni de la plecare.

Deşi nu-mi sparg capul pieptului cu pumnii patriotici, mă leagă multe de ţara asta, de la familie (pe care-s prea laş s-o părăsesc ori s-o fracturez) până la carieră (pe care n-aş fi putut s-o duc la nivelul de aici nicăieri în altă parte pe Planeta Pământ). Şi, la pachet, pe palierul aventuros, mai sunt şi un munte de comoditate. Pe cât sunt de ambiţios în meserie, pe-atât de mult mă feresc de complicaţii cu viaţa mea. De când s-a băgat democraţie-n România, o singură dată mi-a mai încolţit ideea de a-mi băga picioarele-n tot şi a părăsi in­cinta: la 7 decembrie 2009, a doua zi după victoria lui Geoană împotriva ro­mânilor întregi la minte. Da' mi-a trecut repede şi m-am sucit: mai bine-i fac eu pe ei să-şi ia câmpii decât să mă ţicnesc. Aşa că, de-al dracu' şi de inimos ce sunt, rămân aici...